Postasul nocturn. N Y N N N

<p>Editie bilingva</p><p>Veaceslav Samoskin este rus, corespondent de presa la Bucuresti, dar in primul rand, poet.

Universul lui poetic penduleaza intre tragismul insingurarii si nevoia de confesiune.

Elegiaca si intimista, lirica din volumul <em>Postasul nocturn</em> este strigatul de amaraciune al intelectualului lucid in fata vicisitudinilor unei istorii contorsionate si, totodata, supapa prin care se revarsa preaplinul propriilor drame existentiale.</p><p>Poet prin excelenta citadin, Veaceslav Samoskin isi aminteste cu nostalgie de orasul natal cu nume bolsevic", care si-a pus amprenta asupra intregii lui vieti - Arhitectura sufletului meu/ e-a strazilor lui prelungire"-, descrie cu delicatete nerabdarea de a intalni fata draga -&nbsp; ochii mei inverzesc semaforul" -, identifica in tristetea unei toamne destinul unei iubiri trecute -&nbsp; era acea toamna/ nu un anotimp, ci/ soarta noastra doamna"-, sufera alaturi de femeile care plang noaptea, cu hohote inabusite, vietile nenascute ori ucise/ in disperate pantece de mama"...</p><p>Traitor de cateva decenii in tara noastra, Veaceslav Samoskin s-a integrat perfect in peisajul dambovitean: il putem intalni pe strazile orasului sau ii putem asculta, intr-o cafenea, consideratiile generoase asupra literaturii si artei, politicii sau vietii, in general.

Caci cel pe care prietenii il apeleaza cu diminutivul Slava nu este doar un intelectual de stirpe aleasa, impresionant prin eruditie, ci si un om de o fermecatoare si blanda colocvialitate.

In cateva din versurile sale, poetul pentru care Romania a devenit a doua patrie zugraveste imaginea Bucurestiului sub arsita necrutatoare a verii, anotimp inscris intr-un ineluctabil ciclu universal. (Dinu Moraru)</p>