Oameni din Dublin

„Toate povestirile sunt fragmente ale conditiei umane, dramatice prin lipsa lor de speranta, din viata apasatorului Dublin: au ca personaje oameni simpli, cu vieti pline de greutati si de frustrari, cu totii prinsi în mecanismul necrutator si impasibil al orasului.

Joyce asa vedea Dublinul si despre asta voia sa scrie în povestirile sale: «Intentia mea a fost sa scriu un capitol din istoria morala a tarii mele si am ales Dublinul ca scena pentru ca orasul mi-a parut a fi centrul paraliziei.

Am încercat sa-l prezint publicului în patru ipostaze: copilarie, adolescenta, maturitate si viata publica».

Povestirile vorbesc, în fond, despre înstrainare si ratare, despre limitele umane, despre felul în care viata cu circumstantele ei, simbolizate aici de marele organism al orasului, subjuga si macina destinele oamenilor.“ (Marius Chivu)